Patru români au decedat şi alţi 23 au fost răniţi într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în Ungaria marţi dimineaţă, a declarat pentru AGERPRES ataşatul pentru afaceri interne al MAI, Berse Ioan.
''Accidentul s-a produs în jurul orei 4.50 ora locală. Pe sensul de deplasare dinspre România spre Italia un autocar românesc al firmei Atlassib a intrat în coliziune cu un TIR slovac. În urma impactului şoferul de pe TIR-ul slovac a decedat iar din autocarul românesc au decedat patru persoane, doi şoferi şi doi pasageri. În autocar se aflau 38 de pasageri şi cei doi şoferi. Avem 23 de răniţi care au fost transportaţi la spitalul dintr-o localitate apropiată, Naghi Ganja, urmând ca în funcţie de gravitatea rănilor să fie repartizaţi la celelalte spitale pentru a fi asistaţi de urgenţă. În prima fază au fost 7 răniţi grav. Cei care efectuează cercetarea la faţa locului au găsit revenit şi au spus că sunt 23 de răniţi grav şi foarte grav,'' a precizat ataşatul MAI.
Autocarul Atlassib implicat în accidentul de circulaţie petrecut marţi dimineaţă în Ungaria, soldat cu patru români morţi şi 23 de răniţi, avea ca destinaţie Spania, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea.
"Consulul Romaniei din cadrul Ambasadei României la Budapesta este în drum spre locul accidentului pentru acordarea asistenţei necesare în asemenea circumstanţe. Potrivit primelor informaţii, un autocar Atlassib care se deplasa pe ruta România-Spania, cu plecare din Arad, a fost implicat într-un accident cu un TIR slovac în zona Szallas din apropierea imediată a graniţei cu Slovenia. De asemenea, am fost informaţi că un alt autocar Atlassib se îndreaptă spre locul accidentului pentru preluarea persoanelor şi transportarea acestora în ţară", a menţionat oficialul MAE.
Potrivit sursei citate, în urma coliziunii şoferul slovac al TIR-ului a decedat pe loc, iar în autocarul românesc, din informaţiile deţinute până în prezent, sunt 4 morţi şi 23 de răniţi.
Autorităţile ungare au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul, a mai menţionat Doris Mircea.
agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu