Faceți căutări pe acest blog
luni, 4 iulie 2011
Fără număr... fără număr... de la poliţie pentru nunta din parcare!
Nunta ce a fost organizată sâmbăta trecută într-o parcare din Călăraşi a intrat în vizorul poliţiei călărăşene. În urma articolului publicat de "Observator de Călăraşi", lucrătorii Poliţiei Municipiului Călăraşi au întocmit dosar penal organizatorului nunţii desfăşurate pe raza municipiului Călăraşi în data de 25 iunie a.c.. Oamenii legii i-au sancţionat pe cei care au organizat evenimentul invocând faptul că aceştia au blocat calea de acces în parcarea de pe strada Zefirului, blocurile I8 şi I9, aducând atingere liberei circulaţii pe drumurile publice. "În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 92, alin. 4 din O.U.G. nr. 195/ 2002 republicată, respectiv, blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie prin Parchet", se precizează în comunicatul remis redacţiei noastre de către Biroul de Presă al IPJ Călăraşi. De asemenea, poliţia vine cu recomandări pentru cetăţenii judeţului Călăraşi prin care aceştia trebuie să respecte prevederile art. 3, alin. 25 – 27 din Legea nr. 61/1991 republicată, în care sunt enunţate faptele de natură contravenţională, care aduc atingere ordinii şi liniştii publice, dacă nu sunt comise în altfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, respectiv: tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 – 8.00 şi 13.00 – 14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora; organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban. Oamenii legii precizează că pentru săvârşirea unor astfel de fapte, cetăţenii riscă a fi sancţionaţi contravenţional cu amendă între 200 şi 1.500 lei.
sursa:www.observatorcl.info
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu